Perpetual dream

Okay, poate mai degrabă "my way". Sâmbăta seara este un moment ideal pentru filofzofat, mai ales că n-am mai ieşit din casă de vreo două zile, şi nici nu mă gândesc să ies prea curând; poate când n-o să mai am ce mânca - dar frigiderul e plin! Şi mi-am făcut şi provizii de ţigări - I should be all right.

Aşa că mă gândeam. Cum ne întâlnim, cum ne placem, cum ne "combinăm" (ce urăsc cuvântul ăsta - da’ nu-mi vine altul mai potrivit). Din proprie experienţă - şi, mind you, nu este extrem de vastă, dar extrem de relevantă - parcă se întâmplă cam aşa.

Ne întâlnim pe cine ştie unde - de obicei pe net. În fine, treaba asta cu netul mi se pare foarte ingrată, şi foarte non-naturală, dar nu prea ai ce-i face. Lumea spune că în general întâlnirile pe net nu prea au sorţi de izbândă, pentru că toată lumea minte. Okay, recunosc că se poate să fi minţit şi eu de vreo câteva ori - mai ales atunci când nu aveam nici o intenţie serioasă: anume altceva decât eventual un sex, sau nici măcar atât. Bon. Ce mi-am dat eu seama e că de fapt lumea (cel puţin pe plaiurile noastre) nu minte în profile. În fine, s-ar putea să mai înflorească puţin, da’ nu chestii absolut discrepante - vorbesc despre lumea normală la cap (cât de cât). Orişicum este totuşi un mod foarte artificial, care sare peste multe interacţiuni sociale peste care nu ar trebui să se sară. Cu toate astea, poţi la fel de bine să te cunoşti prin cluburi (de exemplu), şi să fie acelaşi fiasco (that happened too).

După asta ar trebui să urmeze întâlnirea, unde probabil ar trebui să ne cunoaştem cât de cât, nu? De multe ori toate întâlnirile astea se soldează şi cu… păi, sex, ce altceva? Speaking from personal experience. Deci ai la dispoziţie câteva ore ca să vezi cât îţi place sau nu persoana de lângă tine. Şi încotro se îndreaptă discuţiile. Ei, aici, de exemplu, eu am o mare problemă. Conversaţiile care nu "pornesc" sunt un mare deal-breaker. Eu sunt în general destul de vorbăreţ - mă apuc să vorbesc despre tot felul de chestii: când am fost acolo, când am fost dincolo, când am văzut nu ştiu ce sau am făcut nu ştiu ce. De multe ori însă oamenii nu vorbesc, sau nu ştiu ce să spună, sau se simt stânjeniţi. De câteva ori am încercat să vorbesc mai puţin (greu, dar se poate, ce credeai?) - needless to say că a fost un fiasco şi mai mare (are we at a God damned funeral?!?). Deci nu am eu o problemă, ci ei.

Si să zicem că totul merge bine (yeah, that happened too). Până la urmă ajungem şi la after-date. Ori ţi-a plăcut (de respectivul) ori nu. Păi dacă nu ţi-a plăcut, poate totuşi o să-ţi placă în pat - merită încercat, nu? Adică… dacă era absolut respingător presupun că nu te mai întâlneai cu el. Dacă oricum ţi-a plăcut, de ce să nu mergem până la capăt? It’s, like, one of my biggest problems. Dacă oricum întâlnirea a fost un fiasco şi n-am nici o intenţie să mergem mai departe, măcar să nu fie chiar o seară ratată de tot, nu? Şi dacă a fost bine, păi atunci hai să fie şi mai bine.

Okay… now I’m getting to the point. Prima întrebare. Când o facem? De obicei răspunsul e: "imediat", "cât mai repede". E bine aşa? Să zicem că ţi-a plăcut respectivul, şi că ai vrea să vezi ce iese. Ne auto-sabotăm sărind imediat în pat? E clar că dacă ne placem vrem s-o şi facem, şi ştim cu toţii că la bărbaţi sexul e o chestie mult mai frivolă. În lumea de azi se denaturează oarecum relaţiile şi interacţiunile dintre oameni, dar pe de altă parte toată lumea trâmbiţează "puterea iubrii" (e între ghilimele, mi se pare cam melodramatic, da’ hai). Şi după sex, dacă unul dintre noi doar asta a vrut, evident celălalt va fi destul de frustrat; and believe you me, am fost pe ambele părţi ale baricadei - de fapt nici una dintre ipostaze nu e taman confortabilă.

Pe de altă parte, să presupunem că "totul merge bine". Şi o mai facem din nou, încă o dată şi încă o dată. Ne mai întâlnim, etc, toate bune şi frumoase. Poate că o facem de fiecare dată. Aici e al doilea punct, a doua întrebare. Ce e asta?

Hai să nu pornim cu idei preconcepute. Nu pleci de la ideea că vrei neapărat un partener. Doar că ne cunoaştem, poate din întâmplare, şi din întâmplare ne placem. Ne mai întâlnim de câteva ori… o mai facem de câteva ori, şi etc. Unde suntem? Cu siguranţă nu poţi să spui că asta e un cuplu, nu? Doar pentru că ne-am văzut şi ne-am tras-o de câteva ori. Poate că suntem fuck-buddies sau ceva de genul. Nu poţi să spui că te-ai îndrăgostit (decât dacă eşti extrem de frivol) de unu’ pe care abia l-ai cunoscut.

Sunt total împotriva conceptului de "hai să ne definim relaţia". Relaţiile dintre oameni nu sunt realţii matematice. Tot ce ţine de realţiile tale cu ceilalţi oameni este în aceeaşi măsură şi ştiinţă şi artă. Trebuie să ştii cum să te porţi cu ei fără să-i superi, sau să-i faci să simtă prost, da’ asta e în acelaşi timp şi o artă. Revenind la definitul relaţiilor - deci definiţiile n-au nici un loc aici. Întotdeauna am fost de principiul să lăsăm "universul" să lucreze - ăsta are un mecanism al lui, numai că nimeni nu are manualul de instrucţiuni.

Bon. Care vasăzică. Our way (şi prin incluziune my way) este că ne cunoaştem, ne plăcem, ne-o tragem şi mergem mai departe; sau nu. Normal că chestia asta ţine de fiecare - dar eu zic că asta e o tendinţă generală, şi chiar sunt curios am dreptate sau nu. Şi să nu te apuci să-mi povesteşti despre o dată (una singură) când ai procedat altfel - contează cum faci de obicei. Sunt foarte curios ce aveţi de spus. Sexul ne apropie sau ne depărtează (parcă am mai vorbit despre asta)? E bună tehnica asta cu "shoot first and ask questions later"? Şi, ajungând la subiectul de azi… Când devenim din "tu" şi "eu", "noi"? E mai degrabă un proces, nu cred că se întâmplă dintr-o dată, dar orişicum. În lumea noastră, aici şi acum, ce "face" un cuplu? Dacă tot suntem în temă… Când spui că te-ai îndrăgostit? Cum ştii dacă e reciproc? Şi cine o spune primul (ha! în nici un caz eu! kidding)? Merge totul de la sine, sau mai trebuie împins de la spate câteodată? Speaking from personal experience: uneori merge ca pe şine, şi e superb; dar de cele mai multe ori nu prea e chiar aşa. Cum "ajuţi" lucrurile să se aşeze şi, mai ales, când merită să faci treaba asta?