Adeseori…

Îmi vine să-ţi scriu numele pe o foaie de şi să desenez floricele în jurul lui. Am o tolbă cu acuarele care freamătă de nerăbdare să ia fiecare literă în braţe şi să o păteze de culoare. Un regiment de inimioare tropăie în penar, gata să spargă capacul şi să înceapă să valseze printre litere. Se aude o muzică fermecată şi pensula îmi conduce încheietura mâinii pe foaie, în timp ce patinează cu graţie pe firul poveştii, dând rotocoale în jurul numelui tău. Aşteptăm cu toţii ca din clipă în clipă să îţi faci intrarea magistrală…

Am dat peste asta din greşeală, şi mi s-a părut absolut superb

Mie mi se întâmplă asta cam aproape de fiecare dată… să zicem după vreo săptămână Ei, şi după vreo alte două îmi cam şi trece.

Se cheamă "De ce urâm bărbaţii", şi se pare că răspunsul stă chiar în denumire: "de-aia". Okay, poate între femei şi bărbaţi e foarte posibil, pentru că aia cu "opposites attract" e valabilă mai degrabă la fizică şi chimie. Fără nici o legătură, voiam să întreb de ce ne urâm între noi. Dar de fapt nu cred că ne urâm, ci pur şi simplu suntem oarecum intoleranţi unii faţă de alţii. Voi recunoaşte că am această problemă, şi că încerc mereu să o rezolv.

A nu se înţelege prin asta că eu urăsc bărbaţii; sau femeile. Unele dintre cele mai bune prietene ale mele sunt femei. Şi unele dintre cele mai tari partide le-am avut cu bărbaţi. Ha! Te aşteptai să spun că printre prietenii mei cei mai buni sunt şi bărbaţi, nu? Ei, uite că nu. Şi niciodată n-am înţeles de ce, şi nici nu m-a preocupat prea mult problema asta. Parcă am mai zis că nu trebuie să-ţi alegi prietenii după criterii gen sex, sexualitate, sau alte asemenea.