You snooze, you lose

Ha! Şi dacă nu credeai, stai să vezi că aşa e.

În fine… acu’ dacă tot am trecut de faza în care ne plac aştia scunzi (pardon, foarte scunzi), bronzaţi (mă rog…) şi calviţionişti (ha! inventăm cuvinte, nu?), să trecem mai departe. Şi carevasăzică se făcea că…

Mă întâlneam odată cu un tip… Eh, şi de data asta nu era de net. Surpriză. Something like "met through common acquiantances". Bon, nu contează dacă altcineva l-o fi cunoscut pe net, dacă n-am fost eu ală, it don’t matter. Ei, şi mă rog… vorbim nu ştiu ce… whatever… ne stabilim să ne întâlnim. Să zicem că orişicum mi se stârnise interesul.

Vine şi ziua respectivă. Eh, acuma… după ce mergi la întâlniri o dată la o mie de ani, ar fi cazu’ să te haranjezi şi tu, nu? Mai ales că ultimele directive ale "comiţiei de agăţat" erau să fii mereu gata, că nu ştii de unde sare iepurele. Bine, hai.

În fine, vine şi punctul culminant. Acu’ în fine… primele impresii n-au fost dintre cele mai fenomenale. Da’ nah… ştii, la o adică nu mă deranjează să fiu eu ală frumosu’. Besides, mi-am adus aminte de treaba cu privitul dincolo de aparenţe. Deci să privim pre dincolo…

Eh, şi ca s-o scurtăm tot restul ostilităţilor s-au desfăşurat bine. Aşa că până la urmă n-a fost aşa de rău cu privitu’ pre dincolo. Şi după câteva zile de digerat ideea… tipul era chiar ok. Pentru că în realitate chiar era. Da, normal că mai întâi au urmat nişte lamentări; da’ fir-ar să fie ale mele nu găsesc niciodată înţelegere. Şi deci până la urmă a rămas că o să se mai întâmple şi a doua oară.

N-a zis nimeni când ar trebui să fie a doua oară asta. Şi cum în ultima vreme rareori sunt disponibil, iar atunci când sunt mă ia aşa o lene că nu m-ar scoate din casă nici cutremurul… s-a tot dilatat timpul. S-a făcut o săptămână – bine, în weekend o să fac tot posibilul să mă întâlnesc cu el. S-au făcut două – sigur nu pot acum, hai că oi vedea zilele astea. S-au făcut trei – azi mi-e aşa de lene, da’ mâine promit că-l sun. Şi tot aşa…

În fine, într-un final (cred că a trecut mai mult de o lună) când m-am gândit că ar fi cazul măcar să-i spun ceva… fac exact asta. Şi ce coincidenţă! Hai să vorbim pe mess. Păi să vezi… c-a fost şi că s-a întâmplat şi că aşa şi pe dincolo. Dar o s-o dregem tra la la la. În fine, răspunsul a fost absolut bestial: "am nişte treburi de rezolvat şi apoi trebuie să plec din ţară". Touche’! Nu poţi să te enervezi la aşa o replică. Eu unul nu m-am putut abţine să nu râd. Acu’ nah… "you snooze you lose". Bineînţeles că am băgat repede textul cu "ok, mi-a părut bine", tra la la la, "mai ţinem legătura", which I actually meant. Aşa că tot e un pas înainte. Şi mai târziu mi-am băgat unghiile prin gât, că deh… motive aveam. Ţeapă.

În definitiv nici nu ştiu dacă m-o fi plăcut atât de mult. Mai ales că l-am afumat mai rău ca pe mezelurile afumate. Şi nimeni, niciodată n-o să poată să mă facă să renunţ la ţigări. Deocamdată nici eu nu cred că pot. Deci note to self: boyfriend should be a smoker.

Şi ca o ultimă chestie, pentru subiect – dacă citeşti (şi dacă te recunoşti), nu e cazul să te superi. It’s nothing personal. De fapt mi-am meritat-o, şi până la urmă mi-a părut pentru lipsa mea de iniţiativă. Sigur, puteai să încerci şi tu ceva, nu?