Sub microscop

În ciuda aparenţelor, zici? Păi e cam greu… în principiu aparenţa e cam la fel cu esenţa. Sau, cel puţin, m-am educat să fiu aşa cum aş vrea să fiu. Şi totuşi, trebuie să fie ceva.

Deşi sunt unii care ar fi gata să vă jure că nu e aşa, I do have a heart. Şi adesea mă afectează, poate chiar mai mult decât ar trebui, diverse chestii. Spre norocul meu, îmi trece repede.

Ştiu că par inaccesbil. Şi da, nasul meu e mereu cu juma’ de metru mai sus decât al celorlalţi. Asta nu e decât din cauză că sunt mai înalt, probabil. De fapt, acord orişicui “the benefit of the doubt”. Şi răspund oricui mă întreabă ceva. Acum sigur, în funcţie de ce-mi spui, vei primi un răspuns pe măsură.

Citat: “băiat frumos… tânăr… destul de inteligent… şi singur. contradicţie”. Da, okay. Sunt single; şi dacă stau bine să mă gândesc, a fost o singură dată când am avut o realţie propriu-zisă, ca să zic aşa. Şi aia a fost mai degrabă un accident; şi nici măcar nu-mi plăcea foarte mult de el. Cu toate astea, singur nu m-am simţit niciodată. Poate de-asta nici n-am alergat prea mult după relaţii.

Că tot veni vorba, dacă ne este permis. Ce mă enervează (cu majuscule) aştia pe net care chipurile caută “amici”. Adică să fim serioşi. E destul de clar că toţi caută doar să se fută, nu? One way or the other. Sau or vrea să spună fuck-buddies, şi n-am îneţeles eu bine?

Uneori par un monument de imaturitate. De multe ori şi sunt. Dar minte mea e mult înainte. Şi când e de ales, I usually do it with the head on my shoulders. Eh, mai puţin într-un anumit departament. Acolo întotdeauna e mai greu să-ţi dai seama.

A, şi o ultimă chestie. Exact în zilele când arăt cel mai bine, am cei mai mulţi draci. E un mecanism de compensare.

Ce mai citim în ultima vreme…

Este o leapşă primită de la Teo. Ca de obicei, abia acum reuşesc să văd ce se mai întâmplă în lume (virtuală, dar tot lume, nu?). La vremea respectivă cred că încă nu terminasem cu Beatrix a lui Balzac. Înainte de asta am găsit în biblioteca de la "castel" Femeia de treizeci de ani, care mi-a plăcut foarte mult, aşa că am mai căutat şi altceva. Spre ruşinea mea nu mai ştiam decât de Eugenie Grandet, pe care am citit-o când eram prin liceu.

Deci citatul este din Beatrix, de Balzac.

[...] Cu geniu, poţi să alegi ce femeie îţi place. Vrea, nu vrea, e a ta.

- Dar tu eşti frumos, Calyste drag.

- Frumuseţea nu e la loc de cinste pentru tine. De altfel, şi Claude Vignon e frumos. Oamenii de geniu au frunţi luminoase şi nişte ochi care scapără scântei; iar eu, nefericitul de mine, nu ştiu decât să iubesc. [...]

Eh, nu la fel e şi în ziua de azi. Şi nu mai poţi să ştii ce vrea fiecare. Descopăr cu stupoare că deşi unii cred că oamenii frumoşi n-au niciodată probleme în… să-i zicem dragoste, foarte ades ei au cele mai mari probleme. Nu e uşor de nici o parte a baricadei.

Rareori citesc altceva decât romane. În afară de uneori ziare, câteva bloguri, şi bineînţeles cărţi pe care trebuie să le citesc. Chiar azi am ieşit prin oraş şi am găsit Fructele pământului de Andre Gide. Irina spune că e foarte frumoasă, şi abia aştept să încep. Mai ales că Andre Gide a fost gay, în caz că nu ştiaţi. Se pare că un fel Oscar Wilde al francezilor. Ăştia mereu au fost în competiţie unii cu alţii – englezii şi francezii.

Setea noastră devenise atât de puternică, încât, înainte de a-mi da seama cât de scârboasă era apa aceea, băusem deja din ea un pahar plin.

… O, Sultamita! Tu ai fost pentru mine precum acele fructe coapte la umbră şi în grădini strâmte şi închise [...]

Da, aş putea să dau şi eu câteva exemple (chiar mai multe). Hm.

Vorbe în timp

E a doua restanţă… că tot sunt la modă ale dracu’… şi în continuare mai am una mică în altă parte :p.

Tot leapşa de la acelaşi Teo. De data asta era vorba despre ce expresii româneşti îţi plac, şi care este ora preferată din zi. Bon.

Numărul unu. Limba română este absolut fascinantă, deoarece este foarte eclectică, şi de asemenea pentru că găseşte 1000 de cuvinte (mă rog, le inventează diverse persoane “savante”) pentru a spune acelaşi lucru. Nu ştiu dacă să-i spunem erudiţie, sau pur şi simplu o dorinţă perversă de a băga lumea în ceaţă. Acum, ce expresii româneşti îmi plac… hmm.. greu de spus.

Dar o să-ţi spun ceva. Eu vorbesc vreo cinci limbi străine (străine – fără română), dintre care trei la modul excepţional de bine (şi au zis-o alţii, da? Să nu-mi ziceţi că mă laud! Am dovada!). Ei bine, nici una dintre ele nu are înjurături ca alea româneşti! LOL. Se pare că românii au o afinitate deosebită pentru domeniul ăsta. Adică… nici un “fuck you”, sau ” va t’en faire enculer” (sau cum ii zic ei), sau “vaffanculo” sau altele pe care nu le mai ţin minte nu se compară cu un “băga-mi-aş” sănătos. LOL. De asemenea, în limba română înjurăturile cuprind cam tot neamul… eventual şi pe ramuri – alţii n-au d-astea; eu nu le-am găsit… şi nici dacă încerci să le traduci nu sună bine – deci prin urmare nu există.

Numărul doi. Ora mea preferată este dimineaţa, când “se îngână ziua cu noaptea”, fix când începe să răsară soarele, şi numai vara – când e cald şi senin. Atunci când mă trezesc în timp ce toţi dorm, îmi fac cea mai bună cafea (adică făcută de mine, la mine acasă… în locul pe care îl voi numi mereu “acasă”) şi ies pe terasa de la etaj să-mi fumez ţigara. Şi de acolo pot să văd grădina care e ca un ocean verde, adormită, mângâiată de vânt. Aud cocoşii care deja au început să urle de vreo două ore… aud toate păsările din copaci care încep să cânte “fiecare pe limba ei”; şi mai aud porumbeii din pod – pe care nu i-a alungat nimeni de mai bine de douăzeci de ani, şi de douăzeci de ani aud gânguritul lor în fiecare dimineaţă când intru în bucătărie. Şi toate astea îmi spun că acolo e “acasă”, poate pentru că îmi aduc aminte de prima dimineaţă petrecută aşa – atunci când mi-am dat seama că “totul va fi bine”; indiferent ce s-ar întâmpla…