Am citit un articol foarte interesant într-o revistă italienească. Vorbeşte despre un fenomen pe care încep să îl observ şi pe la noi. Chiar mai mult decât ar fi normal/corect. Să avem pardon pentru lipsa de idei din ultima vreme. Asta e o traducere, dar mi se pare extrem de valabilă şi aplicabilă şi pentru comunitatea noastră.
Tineri aparent inexperimentaţi, cărora nu le plac abordările vădit sexuale. Cel puţin nu în public. În privat însă… Ex-prostituatul nostru ne dezvăluie cum a reuşit să-i păcălească.
Odată trecut de treizeci de ani, îţi vezi ridurile în oglindă şi recunoşti că au farmecul lor. Laşi deoparte dubiile, amantul acela ocazional pe care l-ai întâlnit pe stradă după zece ani şi de care cu greu ţi-ai adus aminte, şi te hotărăşti că eşti încă foarte tânăr, dar cu un sac de experienţă în plus. Când însă, după mult timp, te întorci în club, te vezi în faţa unor băieţei pe care nu i-ai mai văzut niciodată şi care, pe vremea când mergeai tu ca să te faci că dansezi, aveau (cel mult) zece ani. Mulţi dintre ei te văd ca pe un om trecut prin viaţă, dacă nu chiar "bătrân". Ceea ce nu înseamnă că nu ar vrea să ţi-o sugă şi să se pune în poziţiile cele mai pitoreşti; doar că preferă un enervant traseu romantic: nu le plac, mai ales în public, abordările vădit sexuale.
Ei ignoră luptele susţinure de generaţiile dinainte pentru a cucei spaţiile fără a fi masacraţi de poliţie sau de nazişti. Găsesc totul de-a gata. Au prietene, şi chiar prieteni hetero care îi acceptă, fraţi mai mari care îi protejează, deseori şi taţi cu vederi deschise şi mame care le pun prezervative în buzunare (în fond, e chic să vorbeşti la coafor despre fiul gay şi eviţi să ai noră insuportabilă).
De aceea, în lipsa obstacolelor, mulţi băieţi încep să le creeze de unii singuri. Se încăpăţânează să sufere cu stoicism căutând o relaţie, ba mai mult "acea relaţie", acel raport limpede şi total cu un partener capabil să-i fută repetat şi cu sălbăticie până când pasiunea se va fi domolit, lăsându-i ca pe mama lui Hamlet, terminaţi câteva zile înainte de a relua vânătoarea.
Acest fals romantism ostentativ şi ipocrit te înnebuneşte şi în club şi pe chat, hoarde de copilaşi care pretind să te înveţe să trăieşti, şi care ai nevoie de sute de citate siropoase ca să-şi dea jos chiloţii. Într-o contradicţie continuă cu creea ce cred, şi monştii care sunt în realitate, îşi pun o fotografie la braţul unei amice şterse cu aproximaţie, sau una de când erau copii sau, şi mai rău, vreun peisaj anonim sau chiar un desen animat. Sub imaginea iritantă scriu lucruri de genul "no sex please". Cu câţi dintre ei mi-am tras-o!
Aceeaşi definiţie pe care le-o dau lor, am furat-o identic de la unul cu care nu am avut nici o altă experienţă în afara penetrării, care nu m-a sunat niciodată să mergem la film, să bem ceva, sau să ieşim la o plimbare (chestii de gheişe din alte vremuri…).
Important este să nu cedezi tentaţiei de arăta contradicţiile. În fond, aceşti copilaşi No Sex, curioasă alternativă la gay-ii No Global, vor doar să fie loviţi la sânge de unul care se preface că nu caută sex, dar este prins de farmecul lor. Vor să fie o excepţie pentru noi, cum şi noi ar trebui să fim una pentru ei.
Aşa că, dacă îl întrebi pe unul, pe chat, ce caută şi îţi răspunde că nu caută sex, încearcă să eviţi să-i arăţi că n-ai întrebat ce nu caută şi, dimpotrivă, fă-i jocul, anume fă-l să creadă că este ceea ce crede că este sau, mai degrabă, că este ceea crede că te face pe tine să crezi că este. Clar, nu?
Trebuie să spui "nici eu nu caut sex, ba chiar mă bucur că e cineva care nu pune aceleaşi întrebări". După care treci la aceleaşi întrebări (cum eşti, din ce zonă, ce-ţi place, etc) dar cu menţiunea, te rog frumos, să nu înţelegem greşit: vrei doar să-ţi dai seama cu cine vorbeşti, pentru a da un chip (şi un corp) romanticului necunoscut care ţi-ar putea transforma viaţa într-un pat de trandafiri fără ţepi.
Patul, ultima avertizare, va trebui să apară discret. Pentru a evita giugiuleli incomode în parcuri sau în maşini, lucruri pentru care cu anii ţi-ai pierdut îndemânarea, trebuie să aduci mica nimfă acasă şi s-o îndrepţi cu naturaleţe spre saltea. Corpurile trebuie să se apropie aproape din întâmplare, atingându-se cu duioşia şi severitatea paternă, fără nimic sexual: trebuie doar să bagi ştecherul în priză, restul o să vină de la sine.
Sfatul ăsta este pentru cei de-o vârstă cu mine. Cât pentru tinerii care vor să evite să piardă timpul cu melodrame inutile, pot doar să recomand să încerce cu cei de treizeci de ani: nu sunt deloc bătrâni şi sunt mult mai pricepuţi în pat decât cei de vârsta lor.
Ei, şi dacă ai avut răbdare să citeşti până aici, urmează analiza pe text. Subsemnatul, care, în caz că nu ţi-ai dat seama, le ştie pe toate şi este destul de blazat întrucât nimic nu-l mai impresionează (nu pentru prea mult timp orişicum), va da o nouă lecţie de viaţă. Foarte important, aşa că să fim atenţi la tablă, da?
Din fericire (sau nefericire) pentru mine, sunt undeva pe la mijloc. Nu mai am nici douăzeci de ani (şi vremurile alea par aşa departe acum), dar n-am nici treizeci. N-am fost niciodată genul care să pună mare preţ pe vârstă, şi dacă stau să mă gândesc mai bine, mai degrabă în plus decât în minus; de fapt, dacă stau şi mă gândesc şi mai bine, toţi prietenii mei erau mai mari decât mine – cu vreo câţiva ani doar, dar orişicum mai mari. Ştii, e vorba aia cu "ce faci? îl iei să-l creşti?".
Revenind la subiectul de bază. Într-adevăr abundă şi la noi lumea de astfel de personaje. Şi dacă nu mă credeţi intraţi pe romeo şi convingeţi-vă. De multe ori m-am întrebat dacă nu cumva mulţi dintre ei mint la treaba asta; am zis că o dată o să încerc şi eu să mă fac mai tânăr, încă mă ajută fizicul. A, şi ce să mai zic de ăia care scriu în "ingleză", chestii de genul "i em serios boi hu luk for releşionşip". Hai, că pe ăştia sigur îi ştii. Dar ei sunt un alt capitol. Eu am zis întotdeauna: domne, dacă nu ştii limba ca lumea, taci dracului din gură! Că eu când aud pe câte unul încercând să vorbească engelză şi ieşindu-i un "anglo-romanian" cu mulţi decibeli în plus mă tăvălesc pe jos de râs.
Subliniasem articolul ăsta vrând să arăt mai degrabă discrepanţa dintre cum sunt văzute lucrurile de către oameni, şi cum ar trebui să fie ele de fapt. Mi se pare corect ca fiecare să-şi dorească o relaţie; oricând, la orice vârstă. În fond face parte din natura noastră. Însă mi se pare de asemenea corect să ai o experienţă de viaţă. Nu mai trăim ca acum 100 de ani. Fiecare ar trebui să ştie ce înseamnă sexul, ce înseamnă o relaţie, ce înseamnă un partener. Melodrama asta cu aşteptatul lui Făt-Frumos e foarte demodată, şi nici nu-şi prea mai are locul în ziua de azi.
Apoi, fuga asta după relaţii e oarecum desuetă. Cineva spunea pe un alt blog, nu mai ţin minte unde, că toţi sunt parcă abia ieşiţi de nu ştiu unde, şi primul pe care-l apucă, pe ăla or să şi-l facă Făt-Frumos. E cam ca în povestea cu fata mare la măritat, nu? Ca să poţi să iei o decizie ar trebui să cunoşti mai întâi cum stau lucrurile, nu? Până la urmă, ăsta e decursul normal al vieţii.
Şi despre partea cu vârsta. Cum am zis, niciodată n-am pus prea mare preţ pe treaba asta. Acum, din nefericire nu e mai puţin adevărat că pe meleaguri mioritice, masculul seamănă foarte mult cu porcul. Pe măsură ce creşte, îl îngraşi bine, ca să ajungi să-l tai la un moment dat. Ideea fiind că ai noştri nu prea se îngrijesc. Okay, când eşti tânăr, ai tinereţea. După un timp trebuie să începi să mai compensezi, defectele naturii, nu? Tot respectul pentru cei care fac treaba asta. E drept că acum o sută de ani nu exista aşa ceva – trebuia să fie ceva mai frumos decât dracul, nu? Dar vremurile se mai schimbă. Şi am observat că încetul cu încetul se schimbă şi la noi.
Şi ca ultimă chestie, o să-ţi spun că da, într-adevăr, cele mai bune partide de care am avut parte aveau în jur de treizeci de ani. Poate e doar o coincidenţă, pentru că orişicum au fost puţine. Nu ştiu de ce, nu-mi explic cum, dar de ăştia îmi amintesc mereu şi zic "ce bun era!". Şi deşi n-a fost niciodată vorba de mai mult decât sex – eu n-am crezut niciodată că vreunul dintre ei ar fi interesaţi de mai mult, şi poate nici ei n-au crezut că eu aş fi – a fost totuşi ceva mai mult decât sex. Era un fel de prietenie cu "beneficii", presupun. Nu, n-am mers la film sau la cafele sau mai ştiu eu la ce. Dar era ca şi cum m-aş vizita cu un amic oarecum intim; plus sexul.
Dar discuţia rămâne deschisă. Am cam tras-o în două direcţii, dar aşa sunt eu: mereu pe două cărări, fir-ar să fie.
