Ciorba reîncălzită

… e tot acră. Şi dacă încă nu v-aţi dat seama de asta, mi-e milă de voi.
Se pare că în ultima vreme am ajuns literalmente să râcâi “fundul” butoiului, ca să zic aşa. Şi să nu cumva să credeţi că e din cauză că nu mai există burlaci eligibili în oraş, sau în lume. Slavă cerului, am trecut de faza aia. Dar cum comoditatea urlă din mine la fiecare mişcare, să zicem că încercam ceva “rapid şi eficient”. Mai bine luam un Nurofen.Treaba asta cu sexu’ cu exu’ e foarte a dracului. Mai ales când exu’ nu e chiar ex, ci doar oameni cu care ţi-ai mai tras-o ocazional. Când ajungi la sex cu exu’, it’s a lose-lose situation. Dacă a fost bine, nu poţi s-o mai faci din nou; asta dacă vrei să-ţi păstrezi respectul de sine. Dacă a fost rău… să fii sănătos – tocmai ai făcut sex cu un ex.

Eu am fost întotdeauna de principiul că dacă aruncăm “ceva” la “gunoi”, nu mai băgăm mâna înapoi, că riscăm să iasă urât. Dar ce ne facem dacă n-am aruncat treaba, ci doar, să zicem, am pierdut-o prin debara sau am pus-o la păstrare. Păi asta e ca şi cu hainele pe care nu le-ai mai îmbrăcat de ani de zile… s-ar putea să nu-ţi mai vină, s-ar putea să se fi demodat, s-ar putea să nu-ţi mai placă, sau s-ar putea să-ţi vină la fel de bine.

Ei bine, păi să vezi. Prima tentativă a fost destul de nevinovată. Prostia mea să acord prezumţia de nevinovăţie. Uite, am făcut o faptă bună, şi apoi am fost pedepsit. Nu ne-am mai văzut de luni de zile, cu excepţia unor mici discuţii pe mess. Asta cum se cheamă? Şi mă pomenesc dintr-o dată… păi să vezi că vreau să-mi iau, păi să vezi că vreau să mă sfătuieşti, păi să vezi că vin la tine şi mergem. Ei, ce atâta? My fabulous ass don’t ride the subway or the tram. Până la urmă bineînţeles că nu mai merge nimeni nicăieri. Consilierea se prelungeşte pe vreo câteva ore de vorbit aiurea, bineînţeles, eu aveam de lucru, etc. Se aprinde beculeţul… “mă, ia stai aşa… aci e vorba de alte chestii”. Aha, păi carevasăzică aşa. Frate, nu. Ştii ceva, ia mai lasă-mă. Să vrei când oi vrea eu, nu când vrei tu.

E cald, îi e somn, blah blah blah. Vrei să-ţi fac o cafea, să-ţi faci un duş, o labă? Pulă oi vedea tu când mi-oi vedea io gaura curului! În nici un caz azi. Acuma nah… cafeaua nu era o idee bună (ştii, te agită mai rău), laba… în fine, nu era o idee bună din cauza mea – nu ştiu dacă puteam să mă abţin. Ei, şi rămâne duşul, nu? Se fâţâie prin casă juma’ de oră în pula goală, etc… eu al dracu’ să fiu dacă mişc ceva. Orişicum între timp îmi trecuse agitaţia şi mă luase agitaţia că aveam un deadline pe care era foarte probabil să-l scap dacă mai continui aşa. Deci nasu’ în computer şi potoleşte-l p-ăla micu’. Zis şi făcut. În final, omu’ ori şi-a dat seama că “it’s not gonna happen”, ori chiar s-o fi plictisit, etc. Nah, din păcate mi-a părut rău după asta. Înseamnă că n-am făcut-o bine. Mă rog, las’ că s-o drege.

Capitolul doi. Păi dacă tot asta e tema săptămânii, hai să mai vedem. Mai e ceva? Dar bineînţeles. Okay, cu ăsta voi recunoaşte că a fost mai degrabă vina mea că nu l-am mai sunat. Probabil că aveam şi foarte multă treabă şi la un moment dat oi fi şi uitat. Dar să reparăm răul produs, nu? Bineînţeles că iar aveam un deadline. Dar am zis că nu-i nimic. Rezolvăm treaba şi mă întorc la lucru. Ştiu, e urât din partea mea să spun aşa ceva, da’ uneori ăsta e singurul lucru de care am nevoie. Şi să ştii că nu e suficient să te masturbezi. Aşa că scotem cămaşa nouă din dulap, şi aşa mai departe. Oricum n-o să le port prea mult, da’ nu contează. Ambalajul trebuie să fie şi el frumos. Turns out, the joke’s on me! După vreo alte câteva ore discuţii m-am plictisit eu. Fir-ar al dracu’! S-au aliniat planetele pe invers, sau ce?

 

Până aici, am zis. Aşa nu se mai poate. Aşa că sâmbătă mi-am luat prietenii şi am ieşit la un “suc”. Măcăr de la ăştia nu mă aştept la altceva după. Şi aproape că trecuse.

Da ţi-ai găsit. Capitolul unu redux. Taman când mă duceam spre casă, adică în jur de ora zece, capitolul unu revine în forţă. Că să vezi, că sunt în zonă, că nu ştiu ce…. Ei, ştiu, o caut cu lumânarea. Hai că vedem. Ajung acasă, mă fâţâi aiurea, în fine, mă aranjez câtuşi de puţin acolo. Oricum după o zi de umblat eu voiam doar să dorm.

 

Bon. Apare. Cu pretextul. Ţinând la formă, mă ocup de pretext. Doar de-aia ne-am întâlnit sâmbătă noaptea, nu? În mod normal nici nu trebuia să fiu în casă la ora aia. Dar poţi să te pui cu stelele? Se face ora trei, trecem la vizionat filme (ei, ştii tu, nu mă întreba). Filme pe care le-am vizionat deja; de mai multe ori. Se face ora patru. Şi mie mi se face somn.

 

Mie nu-mi trebuie mult, dacă mă pun în pat, adorm imediat. Şi la ora patru dimineaţa, trezit de la opt, crede-mă că nu vrei să faci altceva în pat. Ei, şi acum chiar nu ştiu cum să interpretez următoarea treabă. Când m-am trezit, nu mai era. Din partea mea, asta nu e neapărat un lucru rău. Sunt destui pe care aş vrea să nu-i mai suport după ce se termină “show-ul”. Bine, asta când se şi întâmplă show-ul. Încă nu sunt foarte sigur dacă ăsta e unul dintre ei. Okay, e drept că în afară de “cel mai bun sex pe care l-am făcut de ceva vreme”, nu este nimic.

O spun cu oarecare ruşine. Primul lucru pe care l-am făcut când m-am trezit a fost să-mi caut telefonul. Ştiu, e foarte urât să cred aşa ceva despre cineva. Dar ştii, better safe than sorry. Besides, it’s worth a lot – not just money. Acum, eu zic că era o reacţie destul de justificată. În definitiv nu cunoşti niciodată suficient o persoană, şi cu atât mai puţin pe cineva cu care ţi-ai tras-o de câteva ori.

Pe bună dreptate veţi spune că e mai rea treaba cu plecatul “pe furiş”, nu? Nu pot să bag mâna în foc că n-o fi încercat să mă trezească. Dar eu dorm foarte adânc, mai ales în patul meu. Trebuie să tragi ca lumea de bine ca să mă trezeşti. Înclin să clasific treaba asta ca un deal-breaker, dar încă mai aştept păreri.

 

Oricum, capitolul unu a mai continuat şi după acest eveniment interesant. Acuma eu aş vrea să ştiu dacă treaba a fost din cauza vreunui sentiment de culpabilitate, sau din alte motive, să le zicem mai serioase. O să vedem cum evoluează. Normal că eu am făcut pe javra. Ce pula mea?! Încă nu s-a găsit ăla să mă impresioneze într-atât.

 

Concluzia, cum spuneam e că ciorba reîncălzită tot acră e. Orişicât ai reîncălzi-o şi i-ai dat cu “gloss”. Părerea mea a fost întotdeauna că dacă se întâmplă, o să se întâmple din prima. “If at first you don’t succeed… give up, honey, it ain’t gonna happen”.Pe de altă parte, poate uneori merită încercat. Doar să ai grijă ce dracu’ faci. Şi sunt perfect de acord cu “ultima partidă de despărţire”; în cazul ăsta trebuie să ştii ce pierzi înainte de a pierde, nu?

You snooze, you lose

Ha! Şi dacă nu credeai, stai să vezi că aşa e.

În fine… acu’ dacă tot am trecut de faza în care ne plac aştia scunzi (pardon, foarte scunzi), bronzaţi (mă rog…) şi calviţionişti (ha! inventăm cuvinte, nu?), să trecem mai departe. Şi carevasăzică se făcea că…

Mă întâlneam odată cu un tip… Eh, şi de data asta nu era de net. Surpriză. Something like "met through common acquiantances". Bon, nu contează dacă altcineva l-o fi cunoscut pe net, dacă n-am fost eu ală, it don’t matter. Ei, şi mă rog… vorbim nu ştiu ce… whatever… ne stabilim să ne întâlnim. Să zicem că orişicum mi se stârnise interesul.

Vine şi ziua respectivă. Eh, acuma… după ce mergi la întâlniri o dată la o mie de ani, ar fi cazu’ să te haranjezi şi tu, nu? Mai ales că ultimele directive ale "comiţiei de agăţat" erau să fii mereu gata, că nu ştii de unde sare iepurele. Bine, hai.

În fine, vine şi punctul culminant. Acu’ în fine… primele impresii n-au fost dintre cele mai fenomenale. Da’ nah… ştii, la o adică nu mă deranjează să fiu eu ală frumosu’. Besides, mi-am adus aminte de treaba cu privitul dincolo de aparenţe. Deci să privim pre dincolo…

Eh, şi ca s-o scurtăm tot restul ostilităţilor s-au desfăşurat bine. Aşa că până la urmă n-a fost aşa de rău cu privitu’ pre dincolo. Şi după câteva zile de digerat ideea… tipul era chiar ok. Pentru că în realitate chiar era. Da, normal că mai întâi au urmat nişte lamentări; da’ fir-ar să fie ale mele nu găsesc niciodată înţelegere. Şi deci până la urmă a rămas că o să se mai întâmple şi a doua oară.

N-a zis nimeni când ar trebui să fie a doua oară asta. Şi cum în ultima vreme rareori sunt disponibil, iar atunci când sunt mă ia aşa o lene că nu m-ar scoate din casă nici cutremurul… s-a tot dilatat timpul. S-a făcut o săptămână – bine, în weekend o să fac tot posibilul să mă întâlnesc cu el. S-au făcut două – sigur nu pot acum, hai că oi vedea zilele astea. S-au făcut trei – azi mi-e aşa de lene, da’ mâine promit că-l sun. Şi tot aşa…

În fine, într-un final (cred că a trecut mai mult de o lună) când m-am gândit că ar fi cazul măcar să-i spun ceva… fac exact asta. Şi ce coincidenţă! Hai să vorbim pe mess. Păi să vezi… c-a fost şi că s-a întâmplat şi că aşa şi pe dincolo. Dar o s-o dregem tra la la la. În fine, răspunsul a fost absolut bestial: "am nişte treburi de rezolvat şi apoi trebuie să plec din ţară". Touche’! Nu poţi să te enervezi la aşa o replică. Eu unul nu m-am putut abţine să nu râd. Acu’ nah… "you snooze you lose". Bineînţeles că am băgat repede textul cu "ok, mi-a părut bine", tra la la la, "mai ţinem legătura", which I actually meant. Aşa că tot e un pas înainte. Şi mai târziu mi-am băgat unghiile prin gât, că deh… motive aveam. Ţeapă.

În definitiv nici nu ştiu dacă m-o fi plăcut atât de mult. Mai ales că l-am afumat mai rău ca pe mezelurile afumate. Şi nimeni, niciodată n-o să poată să mă facă să renunţ la ţigări. Deocamdată nici eu nu cred că pot. Deci note to self: boyfriend should be a smoker.

Şi ca o ultimă chestie, pentru subiect – dacă citeşti (şi dacă te recunoşti), nu e cazul să te superi. It’s nothing personal. De fapt mi-am meritat-o, şi până la urmă mi-a părut pentru lipsa mea de iniţiativă. Sigur, puteai să încerci şi tu ceva, nu?

Rampage

It’s Saturday night and I have a fucking deadline! It’s impossible to make it anyways, I think I might be off the hook, at least for a bit.

Cum evident sunt condamnat şi săptămâna asta să stau să frec menta… hai să mai scriem câte ceva. Totally offtopic: de ce dracu’ or fi atâtea legi în Românica, unele absolut inutile şi cu exprimare de ţi se rupe creierul încercând să le înţelegi. Încep să cred că e vreo lege care îţi spune şi cum să te scârmi în (mă scuzaţi).

Bon. Voiam să fac un fel dedicaţie.

Pentru toţi cei cu care m-am futut (vreunu’ dintre voi oţi fi şi cetind aici, da’ nu ştiţi). Mersi (şi aci trebuia să urmeze o serie de cuvinte de laudă). Nici unul (cu mici excepţii) nu fuserăţi în stare nici măcar să vă futeţi ca lumea, darămite altceva! Aşa că mersi oricum… măcar n-am coşuri pe faţă, nu? Sau s-ar putea să fie de la cremele alea cu care mă mai dau ocazional; adică atunci când cotrobăi prin genţile prietenelor mele – deh, noi împărţim totul, you know.

Apoi, pentru toţi cei cu care nu m-am futut, dar aş fi vrut măcar odată. A, şi pentru cei cu care aş mai fi vrut o dată dar n-am reuşit: Ptiu, fir-aţi ai dracu’! Scăparăţi voi, da’ ne mai întâlnim!

Iar pentru ceilalţi, cu care încă n-am apucat… fraţilor, ţeapă! Better luck next time!

Ei, cred că era mai degrabă un fel de discurs de inaugurare. Ultimul pretendent la titlul de gagicu’, pe care îl vom denumi, evident "gagicu’ ", a fost avansat la un grad mult mai "important", aş zice eu, şi anume "bou’ de gagicu’ ". Veţi întreba desigur de ce…

Păi de unde să începem? În primul rând pentru că ne-am futut şi noi de câteva ori şi punct. Mă rog, punct cu vârful acului, că a fost şi destul de bine. Numai că după vreo două-trei-nenumărate încercări îmi dau eu seama că doar cu fututul am rămas. Ce supriză! Numai că gagicu’, să avem pardon – bou’ de gagicu’, simte nevoia să mă tot fută (la creier de data asta, evident zona mea cea mai erogenă) pe mess, cu întrebări de genul "ce faci". Sunt absolut convins că nu îl interesează câte semafoare am traversat azi sau de câte ori mi-am băgat organul pe ziua respectivă. Şi eu la întrebarea asta fatidică nu pot să răspund decât "bine".

De asemenea, nu pot să-l iau la întrebări la modul "bă, fir-ai al dracu’ sa fii, ce mai vrei acuma?". Sunt mult prea rafinat pentru confruntări d-astea. Asta ar însemna să mă port urât cu el. Şi eu nu mă port urât cu lumea.

Şi ca să fiu foarte sincer, el e destul de simpatic, aşa. Bine, hai… oarecum arătăm ca Monica şi Irinel Columbeanu împreună – şi eu aş fi în rolul pizdii… ceea nu mă flatează din mai multe puncte de vedere în cazul ei. Da, e cam scund… bine… e foarte scund; vorbim de 160, hai 165. Ei, da, şi nu prea mai are atâta păr în cap… da’ ştii, asta e de la testosteron, şi al dracu’ chiar arată a taur comunal. În fine, cam are dreptate Jules, parcă pare cam bronzat… da’ nu l-aş considera de altă etnie. Adică, totuşi lanţul de aur de la gât şi inelul de pe deget sunt destul de finuţe. Şi gay-lor le plac bijuteriile, nu? Doar pentru că eu le cam pierd pe cele pe care încerc să le port (sau uit să mi le pun) asta nu înseamnă că toţi fac la fel.

Dar în fine… ce mama dracilor. Să-l tăiem şi pe ăsta de pe listă. Oricum s-a dus parfumul lui de pe perna mea, şi cu asta şi orice intenţie de-a mea care să implice mai mult decât un futai.

Ah, şi ca să nu uit. Dacă mi-o bagă p-aia cu hai să rămânem prieteni, îl muşc de venă. Adică pana mea… nu ştiu cum să-ţi povestesc, dar după ce am aflat (pardon, văzut/ simţit, etc) cât o ai, plus încă alte chestii pe care nu le pot povesti p-aci (mi-e jenă şi mie, ce vrei), nu cred că mai putem fi prieteni. Besides, am destui prieteni în viaţa mea. Cel mult poate să devină un "futac ocazional". Dar sincer m-am cam săturat şi de asta. Aşa că nah! Ţeapă!

Bine, acum ca l-am descântat puţin pe gagicu’, sigur voi dormi mai bine. Cred că şi el se va răsuci pe toate părţile deseară. Sta-i-ar în gât.

Nu ştiu ce mi-a venit. Aveam şi eu chef să urlu în gura mare. Să avem pardon. Şi nu, n-o să vă spun numele, id-ul de pe romeo sau alte chestii d-astea. Şi nici poza nu i-o postez.