… e tot acră. Şi dacă încă nu v-aţi dat seama de asta, mi-e milă de voi.
Se pare că în ultima vreme am ajuns literalmente să râcâi “fundul” butoiului, ca să zic aşa. Şi să nu cumva să credeţi că e din cauză că nu mai există burlaci eligibili în oraş, sau în lume. Slavă cerului, am trecut de faza aia. Dar cum comoditatea urlă din mine la fiecare mişcare, să zicem că încercam ceva “rapid şi eficient”. Mai bine luam un Nurofen.Treaba asta cu sexu’ cu exu’ e foarte a dracului. Mai ales când exu’ nu e chiar ex, ci doar oameni cu care ţi-ai mai tras-o ocazional. Când ajungi la sex cu exu’, it’s a lose-lose situation. Dacă a fost bine, nu poţi s-o mai faci din nou; asta dacă vrei să-ţi păstrezi respectul de sine. Dacă a fost rău… să fii sănătos – tocmai ai făcut sex cu un ex.
Eu am fost întotdeauna de principiul că dacă aruncăm “ceva” la “gunoi”, nu mai băgăm mâna înapoi, că riscăm să iasă urât. Dar ce ne facem dacă n-am aruncat treaba, ci doar, să zicem, am pierdut-o prin debara sau am pus-o la păstrare. Păi asta e ca şi cu hainele pe care nu le-ai mai îmbrăcat de ani de zile… s-ar putea să nu-ţi mai vină, s-ar putea să se fi demodat, s-ar putea să nu-ţi mai placă, sau s-ar putea să-ţi vină la fel de bine.
Ei bine, păi să vezi. Prima tentativă a fost destul de nevinovată. Prostia mea să acord prezumţia de nevinovăţie. Uite, am făcut o faptă bună, şi apoi am fost pedepsit. Nu ne-am mai văzut de luni de zile, cu excepţia unor mici discuţii pe mess. Asta cum se cheamă? Şi mă pomenesc dintr-o dată… păi să vezi că vreau să-mi iau, păi să vezi că vreau să mă sfătuieşti, păi să vezi că vin la tine şi mergem. Ei, ce atâta? My fabulous ass don’t ride the subway or the tram. Până la urmă bineînţeles că nu mai merge nimeni nicăieri. Consilierea se prelungeşte pe vreo câteva ore de vorbit aiurea, bineînţeles, eu aveam de lucru, etc. Se aprinde beculeţul… “mă, ia stai aşa… aci e vorba de alte chestii”. Aha, păi carevasăzică aşa. Frate, nu. Ştii ceva, ia mai lasă-mă. Să vrei când oi vrea eu, nu când vrei tu.
E cald, îi e somn, blah blah blah. Vrei să-ţi fac o cafea, să-ţi faci un duş, o labă? Pulă oi vedea tu când mi-oi vedea io gaura curului! În nici un caz azi. Acuma nah… cafeaua nu era o idee bună (ştii, te agită mai rău), laba… în fine, nu era o idee bună din cauza mea – nu ştiu dacă puteam să mă abţin. Ei, şi rămâne duşul, nu? Se fâţâie prin casă juma’ de oră în pula goală, etc… eu al dracu’ să fiu dacă mişc ceva. Orişicum între timp îmi trecuse agitaţia şi mă luase agitaţia că aveam un deadline pe care era foarte probabil să-l scap dacă mai continui aşa. Deci nasu’ în computer şi potoleşte-l p-ăla micu’. Zis şi făcut. În final, omu’ ori şi-a dat seama că “it’s not gonna happen”, ori chiar s-o fi plictisit, etc. Nah, din păcate mi-a părut rău după asta. Înseamnă că n-am făcut-o bine. Mă rog, las’ că s-o drege.
Capitolul doi. Păi dacă tot asta e tema săptămânii, hai să mai vedem. Mai e ceva? Dar bineînţeles. Okay, cu ăsta voi recunoaşte că a fost mai degrabă vina mea că nu l-am mai sunat. Probabil că aveam şi foarte multă treabă şi la un moment dat oi fi şi uitat. Dar să reparăm răul produs, nu? Bineînţeles că iar aveam un deadline. Dar am zis că nu-i nimic. Rezolvăm treaba şi mă întorc la lucru. Ştiu, e urât din partea mea să spun aşa ceva, da’ uneori ăsta e singurul lucru de care am nevoie. Şi să ştii că nu e suficient să te masturbezi. Aşa că scotem cămaşa nouă din dulap, şi aşa mai departe. Oricum n-o să le port prea mult, da’ nu contează. Ambalajul trebuie să fie şi el frumos. Turns out, the joke’s on me! După vreo alte câteva ore discuţii m-am plictisit eu. Fir-ar al dracu’! S-au aliniat planetele pe invers, sau ce?
Până aici, am zis. Aşa nu se mai poate. Aşa că sâmbătă mi-am luat prietenii şi am ieşit la un “suc”. Măcăr de la ăştia nu mă aştept la altceva după. Şi aproape că trecuse.
Da ţi-ai găsit. Capitolul unu redux. Taman când mă duceam spre casă, adică în jur de ora zece, capitolul unu revine în forţă. Că să vezi, că sunt în zonă, că nu ştiu ce…. Ei, ştiu, o caut cu lumânarea. Hai că vedem. Ajung acasă, mă fâţâi aiurea, în fine, mă aranjez câtuşi de puţin acolo. Oricum după o zi de umblat eu voiam doar să dorm.
Bon. Apare. Cu pretextul. Ţinând la formă, mă ocup de pretext. Doar de-aia ne-am întâlnit sâmbătă noaptea, nu? În mod normal nici nu trebuia să fiu în casă la ora aia. Dar poţi să te pui cu stelele? Se face ora trei, trecem la vizionat filme (ei, ştii tu, nu mă întreba). Filme pe care le-am vizionat deja; de mai multe ori. Se face ora patru. Şi mie mi se face somn.
Mie nu-mi trebuie mult, dacă mă pun în pat, adorm imediat. Şi la ora patru dimineaţa, trezit de la opt, crede-mă că nu vrei să faci altceva în pat. Ei, şi acum chiar nu ştiu cum să interpretez următoarea treabă. Când m-am trezit, nu mai era. Din partea mea, asta nu e neapărat un lucru rău. Sunt destui pe care aş vrea să nu-i mai suport după ce se termină “show-ul”. Bine, asta când se şi întâmplă show-ul. Încă nu sunt foarte sigur dacă ăsta e unul dintre ei. Okay, e drept că în afară de “cel mai bun sex pe care l-am făcut de ceva vreme”, nu este nimic.
O spun cu oarecare ruşine. Primul lucru pe care l-am făcut când m-am trezit a fost să-mi caut telefonul. Ştiu, e foarte urât să cred aşa ceva despre cineva. Dar ştii, better safe than sorry. Besides, it’s worth a lot – not just money. Acum, eu zic că era o reacţie destul de justificată. În definitiv nu cunoşti niciodată suficient o persoană, şi cu atât mai puţin pe cineva cu care ţi-ai tras-o de câteva ori.
Pe bună dreptate veţi spune că e mai rea treaba cu plecatul “pe furiş”, nu? Nu pot să bag mâna în foc că n-o fi încercat să mă trezească. Dar eu dorm foarte adânc, mai ales în patul meu. Trebuie să tragi ca lumea de bine ca să mă trezeşti. Înclin să clasific treaba asta ca un deal-breaker, dar încă mai aştept păreri.
Oricum, capitolul unu a mai continuat şi după acest eveniment interesant. Acuma eu aş vrea să ştiu dacă treaba a fost din cauza vreunui sentiment de culpabilitate, sau din alte motive, să le zicem mai serioase. O să vedem cum evoluează. Normal că eu am făcut pe javra. Ce pula mea?! Încă nu s-a găsit ăla să mă impresioneze într-atât.
Concluzia, cum spuneam e că ciorba reîncălzită tot acră e. Orişicât ai reîncălzi-o şi i-ai dat cu “gloss”. Părerea mea a fost întotdeauna că dacă se întâmplă, o să se întâmple din prima. “If at first you don’t succeed… give up, honey, it ain’t gonna happen”.Pe de altă parte, poate uneori merită încercat. Doar să ai grijă ce dracu’ faci. Şi sunt perfect de acord cu “ultima partidă de despărţire”; în cazul ăsta trebuie să ştii ce pierzi înainte de a pierde, nu?
